Democrație cu handicap: cum alegem primari pe care majoritatea nu îi vrea

De peste un deceniu, România își alege primarii într-un singur tur de scrutin. O regulă simplă, dar cu efecte devastatoare asupra reprezentativității locale. La fiecare patru ani, Bucureștiul și Ilfovul confirmă aceeași realitate absurdă: edili care conduc orașe întregi cu sprijinul unei minorități din electorat.
Nu e doar o statistică seacă, ci un semnal de alarmă: democrația locală se clatină atunci când majoritatea cetățenilor nu își mai simt vocea în rezultat.

București: primari legitimi doar pe hârtie

În Capitală, prezența la vot abia depășește pragul de 40%. Asta înseamnă că, de fapt, doar unul din cinci bucureșteni decide cine administrează un oraș de aproape două milioane de oameni.
La alegerile din 2024, Nicușor Dan a fost reales primar general cu aproximativ 48% din voturile exprimate, însă acestea au venit de la mai puțin de 20% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.
Rezultatul e incontestabil din punct de vedere legal, dar șubred ca fundament democratic. Când patru din cinci cetățeni nu te-au votat, mandatul tău începe sub semnul unei reprezentativități limitate.

Ilfov: feude electorale și mandatele eterne

Dacă în București problema e de proporții urbane, în Ilfov vorbim deja de „monarhii electorale” – fiefuri în care primarii nu mai concurează, ci doar se reînvestesc.

• Silviu Gheorghe, primarul din Otopeni, a câștigat în 2024 al optulea mandat consecutiv, cu aproximativ 5.000 de voturi din peste 18.000 de alegători înscriși – adică sub 30% din electoratul local.
• Florentin Pandele, la Voluntari, a bifat al șaptelea mandat, susținut de circa 63% dintre cei prezenți la urne, dar într-un oraș unde prezența a fost de 46,8%. Cu alte cuvinte, și aici mai puțin de o treime dintre cetățeni i-au oferit legitimitatea reală.

Aceste exemple nu sunt excepții, ci regula. În multe localități ilfovene, competiția electorală a devenit o formalitate, iar votul într-un singur tur consolidează o rețea de putere care nu mai depinde de majorități.

Cum s-a născut această anomalie

Sistemul de vot într-un singur tur a fost introdus în 2011, sub pretextul „simplificării” procesului electoral și al „reducerii costurilor”. În realitate, eliminarea turului al doilea a servit perfect intereselor politice ale momentului: a permis partidelor mari și primarilor în funcție să-și securizeze pozițiile, chiar și fără sprijin majoritar.
Din acel moment, democrația locală a fost redimensionată după logica minorității active, nu a majorității tăcute.

Ce pierdem fără turul doi

Turul doi nu este un moft birocratic. Este garanția că alesul final are o bază solidă de susținere. În lipsa lui:

• Câștigătorul poate fi un candidat cu doar 30-35% din voturi;
• Restul de 65-70% dintre alegători rămân nereprezentați;
• Legitimitatea devine o chestiune de procedură, nu de voință colectivă;
• Primarii nu mai sunt obligați să construiască consens, ci doar să mobilizeze nucleul fidel de votanți.

Iar când acea minoritate e suficientă pentru victorie, motivația de a guverna pentru toți scade drastic.

De ce ne privește pe toți

Un oraș condus de un primar ales de o minoritate e un oraș vulnerabil.
Vulnerabil la decizii unilaterale, la indiferență administrativă, la derapaje de putere. Când legitimitatea vine de la o parte restrânsă a comunității, restul cetățenilor devin spectatori la propria guvernare.
Absența turului doi amplifică această fractură: îi descurajează pe alegători, plafonează competiția și perpetuează un sistem de „alegeri fără alegeri”.

Ce ar trebui schimbat

Reintroducerea turului doi pentru primari ar repara una dintre cele mai vizibile fisuri democratice.
Ar obliga candidații să construiască alianțe, să se adreseze majorității și să își asume responsabilitatea unui vot de consens.
Dar nicio reformă nu va conta fără o schimbare de atitudine civică. A merge la vot nu e un gest simbolic, ci o formă de control asupra puterii.
Atâta timp cât o treime din alegători decid pentru toți, nimic nu se va schimba cu adevărat.

Concluzie: o democrație cu handicap

Cazurile Nicușor Dan, Silviu Gheorghe sau Florentin Pandele sunt simptome ale aceluiași sistem bolnav: un mecanism electoral care a inversat logica democrației.
Nu mai câștigă cel care convinge majoritatea, ci cel care profită de pasivitatea ei.

Într-o Românie care își caută încă reperele democratice, votul într-un singur tur este o anomalie care trebuie corectată.
Până atunci, vom continua să fim conduși de primari minoritari — într-o democrație de formă, dar fără fond.