Biserica Icoanei din București, locul cu peste trei secole de istorie. Povestea icoanei care a dat numele întregului cartier
Aflată pe strada Icoanei, în apropierea Grădinii Icoanei, biserica este unul dintre vechile repere religioase și istorice ale Bucureștiului. Lăcașul păstrează memoria unor ctitori, cutremure și restaurări care au schimbat în timp înfățișarea monumentului.
Într-o zonă centrală a Capitalei, între străzi aglomerate și clădiri care poartă urmele mai multor epoci, se află un lăcaș de cult a cărui poveste începe cu mai bine de trei secole în urmă. Biserica Icoanei din București, aflată pe strada Icoanei nr. 12, este unul dintre reperele istorice ale cartierului care îi poartă numele.
Monumentul este legat de o icoană a Maicii Domnului datată 1682, de familia Băbeanu, de cutremurul devastator din 1838 și de numeroase intervenții de restaurare care i-au modificat, în timp, aspectul.
De unde vine numele Bisericii Icoanei
Povestea numelui este legată de o icoană a Maicii Domnului, aflată astăzi în naosul bisericii.
Potrivit tradiției consemnate de surse bisericești, icoana este ferecată în argint și a fost realizată în anul 1682 de Filip Nicolau Argintarul. Tradiția spune că aceasta ar fi fost dăruită lăcașului de domnitorul Constantin Brâncoveanu.
În timp, icoana a devenit atât de importantă pentru comunitate încât biserica a început să fie cunoscută drept Biserica Icoanei.
Mai mult, numele s-a transmis și spațiului din jur. Astfel au apărut denumiri precum Grădina Icoanei și, ulterior, actuala zonă Icoanei.
Arhiepiscopia Bucureștilor subliniază că, de la sfârșitul secolului al XVII-lea, lăcașul cunoscut inițial sub alte denumiri a rămas în memoria bucureștenilor drept Biserica Icoanei.
O biserică exista aici încă din secolul al XVII-lea
Istoria actualului lăcaș nu începe însă în 1786.
Documentele și tradiția locală indică existența, în zona actuală, a unei biserici de lemn încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În jurul anilor 1681-1682 este menționat un mic schit de lemn, legat de numele lui David Corbea Ceauș, diplomat al lui Constantin Brâncoveanu.
Mahalaua din jur era cunoscută drept Ceauș David, iar vechiul lăcaș a purtat, pentru o perioadă, aceeași denumire.
Ulterior, pe acest amplasament au fost ridicate alte construcții, până la biserica de zid care avea să devină monumentul pe care bucureștenii îl cunosc astăzi.
Familia Băbeanu și transformarea bisericii
Un rol esențial în istoria Bisericii Icoanei l-a avut Misail Băbeanu, fost logofăt de taină, care a ridicat o biserică de zid în perioada 1745-1750, potrivit istoricului oficial al lăcașului.
Mai târziu, nepotul său, Panait Băbeanu, căpitan de lefegii, a devenit principalul ctitor al reconstrucției din perioada 1784-1786.
Noua biserică avea un plan trilobat și trei turle. A fost împodobită cu pictură în frescă, iar în apropiere au fost construite și 12 chilii destinate adăpostirii unor femei văduve și sărace.
Panait Băbeanu a stabilit și reguli privind administrarea lăcașului și a prevăzut existența unor preoți și a unui diacon, inclusiv pentru educarea copiilor.
Marele cutremur din 1838 a schimbat radical biserica
Unul dintre cele mai dramatice momente din istoria Bisericii Icoanei a avut loc în 1838, când un puternic cutremur a afectat grav construcția.
Potrivit istoricului bisericii, lăcașul a fost grav avariat, iar sursele bisericești menționează prăbușirea construcției. Biserica a fost ulterior reconstruită și repictată.
În timpul lucrărilor au fost pictate în pronaos și portretele membrilor familiei Băbeanu, inclusiv ale vechilor și noilor ctitori. Aceste reprezentări votive constituie și astăzi o parte importantă din patrimoniul bisericii.
Cutremurul a reprezentat, practic, un moment de cotitură. Biserica de după 1838 nu mai era identică celei ridicate în secolul al XVIII-lea.
Restaurări succesive și schimbarea înfățișării
De-a lungul secolului al XIX-lea și în secolul XX, Biserica Icoanei a trecut prin numeroase lucrări.
În 1873, biserica a fost restaurată după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. În 1889, au fost realizate alte lucrări importante, inclusiv intervenții asupra structurii și picturii. Cu această ocazie, frescele au fost acoperite cu pictură în ulei.
Au urmat reparații generale în 1928, apoi intervenții după cutremurul din 1940.
Alte lucrări de restaurare sunt consemnate în 1965, 1977 și 1989.
Istoricul oficial al monumentului arată că aceste intervenții succesive au făcut ca biserica actuală să fie diferită de forma pe care o avea la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Unele volume arhitecturale și elemente decorative originale au fost pierdute sau simplificate.
Pictura bisericii, o mărturie a Bucureștiului de altădată
Pictura murală originală a fost realizată în 1786, în tehnica „a fresco”, de zugravi menționați în documentele istorice drept Alexandru și Constantin, împreună cu ucenicii lor.
Ansamblul pictural se înscria în tradiția postbrâncovenească, dar prezenta și influențe ale noilor stiluri artistice care începeau să pătrundă în spațiul românesc.
Pictura a fost însă modificată de intervențiile ulterioare. În 1838 a fost refăcută, iar în 1889 frescele au fost acoperite cu pictură în ulei, într-un stil realist.
Aceste transformări explică de ce imaginea actuală a bisericii reprezintă rezultatul mai multor etape istorice și artistice, nu doar al construcției din 1786.
Mormintele din jurul bisericii spun o altă poveste
Un element mai puțin cunoscut al Bisericii Icoanei este legat de zona din jurul lăcașului.
De-a lungul timpului, aici au fost înmormântați membri ai unor familii bucureștene, iar în jurul bisericii se păstrează pietre funerare și monumente aparținând unor familii precum Polizu, Odobescu, Nicolescu Cita, Urdăreanu, Tampeanu, Dobrowolsky și Steriopol. Cea mai veche piatră funerară menționată de istoricul bisericii datează din 1846.
Astfel, spațiul bisericii nu reprezintă doar un loc de rugăciune, ci și o mică arhivă în aer liber a istoriei sociale a Bucureștiului.
Biserica Icoanei și Grădina Icoanei
Legătura dintre biserică și Grădina Icoanei este una dintre particularitățile zonei.
Numele grădinii nu este întâmplător. El păstrează memoria icoanei care a dat numele lăcașului și, ulterior, întregului spațiu urban din jur. Arhiepiscopia Bucureștilor vorbește despre felul în care icoana a influențat atât denumirea locului, cât și memoria comunității.
Astăzi, zona Icoanei este una dintre cele mai cunoscute zone istorice din centrul Bucureștiului, iar biserica rămâne un punct de reper pentru cei care traversează cartierul.
Un monument istoric în centrul Capitalei
Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Icoanei” este înscrisă ca monument istoric, cu codul LMI B-II-m-B-18925, fiind încadrată în grupa B, ca monument istoric de valoare locală.
Lăcașul are astăzi ca hram principal Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită la 15 august, și este legat și de sărbătoarea Sfântului Nicolae. Sursele bisericii menționează și vechiul hram al Sfintei Treimi, prezent în documentele istorice.
Biserica unde trecutul Bucureștiului încă poate fi citit
Povestea Bisericii Icoanei este, în fond, și povestea unei bucăți din București.
De la mica biserică de lemn din vechea mahala Ceauș David, la construcția din zid ridicată de familia Băbeanu, de la icoana din 1682 și până la cutremurele și restaurările care au schimbat monumentul, fiecare etapă a lăsat o urmă.
Astăzi, Biserica Icoanei din București rămâne unul dintre acele locuri în care istoria orașului poate fi descoperită nu doar din cărți, ci și prin arhitectură, pictură, inscripții și memoria comunității.
Iar numele pe care îl poartă de secole amintește de obiectul în jurul căruia s-a construit, treptat, identitatea întregii zone: icoana Maicii Domnului.
(sursa foto: https://www.societateamuzicala.ro/)
