Mănăstirea Chiajna, locul unde istoria se întâlnește cu legenda. Povestea ruinelor de la marginea Bucureștiului

O ruină impunătoare la marginea Bucureștiului

La limita dintre București și comuna Chiajna, în apropierea cartierului Giulești-Sârbi, se află una dintre cele mai neobișnuite construcții istorice din zona Capitalei.

Ruinele fostei Mănăstiri Chiajna se ridică masiv deasupra împrejurimilor, iar zidurile groase și ferestrele fără geamuri îi conferă locului o atmosferă aparte.

Astăzi, ansamblul este cunoscut sub numele de Mănăstirea Chiajna-Giulești și se află în administrarea Arhiepiscopiei Bucureștilor. Biserica veche este amplasată la marginea de vest a Bucureștiului, în zona în care se întâlnesc administrativ Sectorul 6, Sectorul 1 și comuna Chiajna.

Dar dincolo de aspectul spectaculos al ruinelor, Chiajna ascunde o istorie complicată, în care documentele și legendele s-au amestecat timp de peste două secole.

Cine a construit Mănăstirea Chiajna

Construcția bisericii a început în timpul primei domnii în Țara Românească a lui Alexandru Vodă Ipsilanti, în perioada 1775-1782.

Documentele cercetate de Arhiepiscopia Bucureștilor indică faptul că lucrările au început efectiv în jurul anului 1780, sub conducerea meșterului sas Johann Rathner. Construcția a fost apoi continuată în timpul domniei lui Nicolae Petru Mavrogheni, care a condus Țara Românească între 1786 și 1790.

Biserica era una de dimensiuni impresionante pentru epocă. Avea aproximativ 43 de metri lungime, iar zidurile masive ajungeau la circa doi metri grosime, ceea ce explică într-o anumită măsură și rezistența construcției până în zilele noastre.

Arhitectura și dimensiunile sale au contribuit, probabil, la apariția uneia dintre cele mai cunoscute povești despre mănăstire: aceea că otomanii ar fi confundat-o cu o fortificație.

A fost sau nu atacată de otomani?

Aici istoria și legenda se întâlnesc.

Potrivit tradiției transmise în timp, în timpul unui conflict ruso-turc, soldații otomani ar fi privit construcția masivă drept o cetate și ar fi bombardat-o, devastat-o și incendiat-o.

Arhiepiscopia Bucureștilor menționează că tradiția orală plasează atacul în timpul războiului ruso-turc, iar cercetarea documentară indică un posibil incident în 2 octombrie 1811. O sursă geografică din 1892 consemna deja existența ruinelor unei biserici cunoscute drept „a Giuleșcilor” și relata că aceasta fusese parțial distrusă de turci.

Prin urmare, nu este vorba doar despre o poveste apărută recent pe internet. Există surse istorice care menționează distrugerea lăcașului, chiar dacă unele detalii ale atacului au rămas în zona tradiției.

Legenda mănăstirii care nu a fost niciodată sfințită

Una dintre cele mai cunoscute povești spune că Mănăstirea Chiajna ar fi fost lovită chiar înainte de momentul în care urma să fie sfințită.

De aici s-a născut legenda că niciun preot nu ar fi apucat vreodată să oficieze o slujbă în biserică și că lăcașul ar fi rămas „nesfințit”.

Povestea a contribuit decisiv la imaginea de loc blestemat care s-a format în jurul ruinelor.

Realitatea documentară este însă mai nuanțată.

Arhiepiscopia Bucureștilor consemnează că Mănăstirea Chiajna-Giulești era în funcțiune în august 1792. Un document menționează chiar că mitropolitul Cosma Popescu se retrăsese acolo în contextul epidemiei de ciumă.

Așadar, afirmația că lăcașul nu ar fi fost folosit niciodată nu poate fi tratată drept fapt istoric cert.

Ciuma și moartea mitropolitului Cosma

Una dintre cele mai dramatice pagini din istoria mănăstirii este legată de epidemia de ciumă.

În 1792, zona era afectată de epidemie, iar Mănăstirea Chiajna a devenit unul dintre locurile în care s-au retras persoane care încercau să evite boala.

Documentele citate de Arhiepiscopia Bucureștilor consemnează că un fost egumen al Mănăstirii Sărindar, devenit arhiereu, a murit la Chiajna în august 1792, după ce i s-a făcut rău în timpul nopții. Câteva zile mai târziu, la 3 septembrie, a murit și mitropolitul Cosma Popescu.

În memoria colectivă, aceste evenimente au contribuit la imaginea sumbră a mănăstirii.

Mai târziu, poveștile despre ciumă, morți și abandon aveau să fie integrate într-o narațiune mult mai spectaculoasă despre un presupus „blestem al Chiajnei”.

Legenda clopotului ascuns în Dâmbovița

Poate cea mai cunoscută poveste asociată cu Mănăstirea Chiajna este cea a clopotului.

Legenda spune că, înaintea atacului otoman, localnicii ar fi încercat să salveze uriașul clopot al mănăstirii. Pentru a nu fi capturat sau distrus, acesta ar fi fost aruncat în Dâmbovița.

O altă variantă susține că ar fi fost îngropat, în timp ce alte relatări vorbesc despre furtul sau dispariția lui.

Partea cu adevărat misterioasă a legendei vine după dispariția clopotului.

Localnicii au povestit de-a lungul timpului că, în anumite nopți, din zona ruinelor s-ar auzi sunete de clopot, deși niciun clopot nu mai există acolo de mai bine de două secole.

Nu există însă dovezi care să demonstreze că asemenea sunete provin de la un clopot aflat sub apele Dâmboviței.

Este una dintre acele povești care au transformat ruina într-un veritabil reper al legendelor urbane din București.

Fantomele care ar apărea printre ruine

Mănăstirea Chiajna este legată și de numeroase relatări despre apariții.

Unele povești vorbesc despre umbre care s-ar mișca pe ziduri, în special seara sau în timpul nopții. Alți vizitatori au susținut că au văzut siluete sau au avut senzația că nu sunt singuri în apropierea ruinelor.

Aceste relatări nu au fost demonstrate ca fenomene paranormale.

Atmosfera locului poate însă explica de ce astfel de povești au prins atât de ușor: ziduri masive, ferestre goale, vegetație, cimitire în apropiere și lumina slabă a serii creează un decor în care imaginația poate transforma cu ușurință umbrele în siluete.

Crimele și poveștile despre locul „blestemat”

De-a lungul timpului, în presa locală și națională au apărut și relatări despre crime, dispariții sau alte evenimente tragice petrecute în apropierea ruinelor.

Astfel de cazuri reale au fost ulterior integrate în folclorul local și au contribuit la reputația sumbră a Mănăstirii Chiajna.

Este important însă ca aceste relatări să fie privite separat de afirmațiile despre fenomene paranormale. Existența unor tragedii în apropierea ruinelor nu reprezintă o dovadă că monumentul ar fi „blestemat”.

De altfel, tocmai amestecul dintre evenimente reale și povești transmise oral a făcut ca legenda Chiajnei să reziste atât de mult.

Cutremurul care a schimbat definitiv aspectul ruinelor

Un alt moment important în istoria construcției a fost reprezentat de cutremure.

Arhiepiscopia Bucureștilor menționează că seismul din 26 octombrie 1802, cunoscut drept „cutremurul cel mare”, a afectat numeroase biserici și mănăstiri din Țara Românească.

În cazul Chiajnei, există o mențiune ulterioară potrivit căreia turla bisericii s-ar fi prăbușit în urma unui cutremur. Totuși, documentele nu permit o atribuire absolut certă a acestei distrugeri seismului din 1802.

Cert este că, în epoca modernă, ruina a suferit o nouă lovitură majoră.

Cutremurul din 1977 a dus la prăbușirea turlei, modificând radical silueta clădirii și aspectul pe care îl vedem astăzi.

De unde vine numele Chiajna?

O altă poveste foarte răspândită leagă mănăstirea de celebra Doamna Chiajna, soția lui Mircea Ciobanul și una dintre figurile feminine cunoscute ale istoriei medievale românești.

Legătura directă dintre domnița din secolul al XVI-lea și mănăstirea ridicată peste două secole mai târziu nu este însă demonstrată.

Numele locului este mai vechi, iar asocierea dintre ruine și celebra Doamnă Chiajna a fost favorizată, în timp, de asemănarea de nume și de caracterul spectaculos al poveștilor care circulă despre monument.

Această confuzie este un bun exemplu despre modul în care istoria locală și folclorul se pot amesteca.

O mănăstire care a renăscut în jurul ruinelor

Povestea Chiajnei nu s-a încheiat odată cu abandonarea vechiului lăcaș.

În 2008, Sfântul Sinod Mitropolitan a hotărât reînființarea Mănăstirii Doamna Chiajna, iar în jurul vechii biserici ruinate a început să se dezvolte din nou o comunitate monahală.

În 2012 a fost construită o biserică de lemn în stil maramureșean, pictată în tehnica fresco. Lăcașul adăpostește moaște ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și ale Sfântului Efrem cel Nou, precum și o copie a icoanei „Portărița” de la Mănăstirea Iviron din Muntele Athos.

Astfel, lângă ruina vechii biserici există astăzi din nou viață monahală.

Ce este legendă și ce este istorie?

Poate că acesta este cel mai interesant aspect al Mănăstirii Chiajna.

Documentele confirmă existența și construcția lăcașului, activitatea sa în 1792, perioada în care a fost afectat de războaie și epidemii, precum și distrugerile și degradările ulterioare.

Legendele spun că mănăstirea a fost atacată chiar înainte de sfințire, că un clopot uriaș a fost aruncat în Dâmbovița, că acesta poate fi auzit uneori și că umbre sau fantome apar printre ziduri.

Aceste povești fac parte din patrimoniul oral și cultural al locului, însă nu trebuie confundate cu dovezile istorice.

Tocmai această diferență face povestea Chiajnei atât de interesantă: monumentul este impresionant și fără să fie nevoie de fenomene supranaturale.

Mănăstirea Chiajna, între trecut și prezent

Astăzi, ruinele Mănăstirii Chiajna continuă să atragă curioși, fotografi, pasionați de istorie și oameni interesați de legendele Bucureștiului.

Pentru unii, este unul dintre cele mai misterioase locuri din apropierea Capitalei. Pentru istorici, este o construcție reprezentativă pentru arhitectura religioasă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și un martor al unei perioade marcate de războaie, epidemii și schimbări politice.

Pentru Biserica Ortodoxă, locul are astăzi și o dimensiune monahală reînviată.

Iar pentru cei care ajung la ruine, Chiajna rămâne un loc în care este greu să separi complet istoria de poveste.

Poate că tocmai aici stă farmecul său: clopotul despre care legenda spune că încă se aude, umbrele despre care localnicii povestesc și zidurile care au supraviețuit mai bine de două secole nu spun aceeași poveste, dar toate au contribuit la transformarea Mănăstirii Chiajna într-unul dintre cele mai misterioase monumente de lângă București.

(sursa foto: wikipedia)